Monday, August 16, 2010

Filmul Românesc Tânăr (I)

Vineri, 20 august vom avea ocazia să-i întâlnim pe regizorul Ciprian Alexandrescu şi criticul de film Anca Grădinariu, în cadrul unei proiecţii speciale a Cineclubului şi anume patru scurtmetraje în regia lui Alexandrescu.

Ciprian Alexandrescu s-a născut pe 27 iunie 1978 în Timişoara. A abosolvit în 2007 UNATC-ul.
A regizat scurt metraje precum Re@l, Punga de plastic, Acasă sau Lunch Time.
Scurtmetrajul său Interior. Scara de bloc a fost selecţionat la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în secţiunea Cinefondation. Filmul a avut peste 20 de participări ţn festivaluri internaţionale şi a câştigat o menţiune specială la festivalul internaţional de film IndieLisboa din Portugalia în 2008.
A fost co-producător al filmelor: Ticaloşii (r. Şerban Marinescu), Iubire de-o noapte (r. Florin Kevorkian) şi Pescuit sportiv (r. Adrian Sitaru).
Din 2008 este Preşedintele Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, a cărui primă ediţie a avut loc în luna septembrie 2009.

Anca Grădinariu a absolvit în 1998 la UNATC, Secţia Comunicare Audio-Vizuală şi este licenţiată în filmologie şi scenaristică. Experienţa sa în televiziune a început la HBO - copywriter - şi a continuat ca scenarist pentru numeroase formate TV, seriale şi filme printre care Manga, împreună cu Radu Muntean şi Iubire de cartier, Generaţia Pro, Weakest Link, Ministerul Comediei, Big Brother 1 si 2, Star Factory sau La Urgenţă (premiul UCIN pentru cel mai bun serial în 2007). Face parte din echipa Aperitiff la Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi a fost director de programe B1TV. Anca Grădinariu a semnat numeroase articole despre film, TV, muzică şi cultură pop în diferite publicaţii precum Literatorul, Dilema, ProCinema, Observator Cultural sau HBO Magazine. A facut parte din juriu la festivalul Dakino (2003) şi B-est (2007), iar în prezent este Director Artistic la Festivalul Internaţional de Film Iaşi.

În cadrul proiecţiei de vineri vom urmări Re@l - 6 min // Acasă - 26 min // Interior. Scară de bloc - 16 min // Un bărbat urmăreşte o femeie - 35 min.

No comments:

Post a Comment